Scoala - prieten sau dusman?

Scoala

DEFINITIA 1: considerata de “cei mari”, cum ii numim noi, pentru “astia micii”, care suntem (pe romaneste: elevii) o sansa, si un NECESAR in realizarea noastra pe plan profesional. De acord

Definitia 2 (conform elevului): considerata de elevi CHIN, INFERN, SFARSITUL LUMII cand e o nota varza…mda…De acord si cu asta.

Acum, sa evaluam cele doua definitii: da, scoala e un instructaj, o sansa ca noi sa ne “desteptam” si sa ajungem unde ne dorim, ne permite sa ne visam cine stie ce mesteri, ingineri, profesori, doctori si asa mai departe.

Dar de ce este un chin si un infern pentru elevi? De ce nu sunt elevii cum vor profesorii (sincer, aici treaba e 50-50 exista atat elevi pe placul profesorilor cat si elevi pe “neplacul” profesorilor), de ce exista note proaste, de ce exista conflicte, de ce scoala nu imbina utilul cu placutul, DE CE?

Scriam mai demult aici un “tutorial” despre cum se iau notele proaste.

Ca s-o iau pe termeni de specialitate MOTIVATIA este un factor de optimizare a memoriei si de stimulare, apoi intra pe rand in joc capcaitatea, aptitudinile, gradul de odihna si starea sanatatii.

Sa iau un exemplu sa priceapa lumea: ia unu’ o nota proasta. Poate era intr-o stare proasta, poate are probleme. Pe multi dintre profesori nu intereseaza situatia copilului, ii intereseaza ca e prost si ca nu invata. Urmeaza de aici amenintari, suparari si multe altele.

Si-acum psihologia unui elev “normal”: domle, imi plac alea alea si alea, ma axez pe asta, la restul ma chinui si eu, ar trebui sa muncesc inzecit la ce-mi place si ce vreau sa fac, la restul sa fiu atent si cuminte la ore.

Psihologia profesorului de materie “principala”: elevii trebuie sa invete la mine, daca vor sa faca ceva in viata, nu vor, ii las! (nenorocirea e ca si la materii mai mici, care nu ne formeaza decat cultura generala exista aceasta mentalitate. Acolo se presupune ca invatam ca ne place si ca e pentru noi, fara teroare si fara presiuni…mda)

Concluziile le trageti voi…mie mi-e lene