Colindele - Cu traista dupa gat, cu bata in mana si cu costumatia adecvata colindatorii merg din casa in casa si fac urari de bine tuturor celor care ii primesc. Colindele sunt un obicei vechi, in care copiii si flacaii satelor merg si colinda toate gazdele primitoare. Se spune ca atunci cand s-a nascut Iisus cerurile s-au deschis si Duhul Sfant s-a pogorat deasupra Lui. Colindatorii sunt cei care au adus vestea intruparii Fiului Lui Dumnezeu, veste transpusa in colinde (cantece de slava).

“Magii cum zarira,
Steaua si pornira,
Mergand dupa raza,
Pe Hristos sa-L vaza.”

Aceasta traditie nu trebuie pierduta si distrusa!

Capra – Capra este un joc cu masti, practicat in timpul sarbatorilor de iarna. Personajele principale sunt capra, ciobanul, tiganul, butucarul, alaturi de ei existand niste personaje episodice, marcate prin chiote, miscari caraghioase: dracii si mosii, dand uneori nuanta de grotesc. Jocul caprei (omorarea, bocirea, inmormantarea, invierea) a fost la origine un elemnt de cult. Acum, capra reprezinta un ritual menit sa aduca rodnicie anului care urmeaza, spor de animale pastorilor, succesul recoltelor (invocat de boabele care se aruncau de gazda peste cortegiul caprei). Capra joaca dupa fluier, iar la terminare unul din flacai vorniceste apropiindu-se de masa gazdei.

Vicleimul – acea cantare religioasa la care participa copiii. Este o drama religioasa care infatiseaza misterul Nasterii Domnului. Personajele dramei sunt Irod si ceata sa de Vicleim, un ofiter si soldati imbracati in portul ostasilor romani, trei crai (magi): Melchior, Baltazar si Gaspar, un cioban, un prunc, si o paiata. Jocul papusilor a cunoscut cea mai buna dezvoltare, el propunandu-si sa ridiculizeze hotii/fricosii/femeile ce se sulemenesc.